Cât de dor îmi este
de zilele în care aveam timp să colind prin magazine! Eram mai neobosită ca o
furnicuță și indiferent ce făceam, ajungeam aproape în fiecare zi să intru
într-un magazin de unde plecam cu ceva, nu conta cât de mărunt era. Așa am
ajuns să am frigiderul plin de magneți și o colecție impresionantă de agende
vintage. Iar dacă vă întrebați dacă scriu ceva în acele agende pe care tot
obișnuiesc să le cumpăr, ei bine, nu. Decât pe unele îndrăznesc să aștern câteva
cuvinte. Restul au paginile mult prea frumoase și speciale pentru a le umple cu
nimicuri.

Însă acum lucrurile
s-au schimbat. Nu mai am timp de colind aiurea. Programul de la serviciu nu-mi
permite să mai hoinăresc toată ziua prin oraș în căutarea celor mai bune
oferte. Sunt 8 ore (cel puțin 8!) pe care sunt nevoită să le petrec la birou și
abia în weekend ajung să trec printr-un supermarket pentru a face
aprovizionarea pentru săptămâna următoare. De multe ori, vă mărturisesc că mă
trezesc cu frigiderul aproape gol și nu pentru că aș fi leneșă sau aș cheltui
banii pe altceva, ci pentru că pur și simplu nu mai am timp să merg la
cumpărături. Orele libere care-mi rămân prefer să le petrec cu familia mea,
odihnindu-mă sau ocupându-mă de treburile gospodărești care îmi revin mie. Dar
sunt sigură că nu are rost să mă mai plâng de programul aglomerat, pentru că și
voi sunteți cu siguranță la fel ca mine, mai ales dacă aveți și copii care vă
solicită foarte mult din timpul pe care îl aveți.
Asta e! Trăim în
era vitezei, a stresului și a oamenilor extrem de ocupați. Chiar mă gândeam cu
tristețe că am început să fiu mai abătută de când am renunțat la shopping. Poate
părea o prostie, însă chiar reprezenta o activitate care mă relaxa foarte mult
și mă ajuta să-mi iau mintea de la grijile cotidiene. Însă am găsit o soluție
pe care o intuiți și voi și care vă spun că funcționează: shopping online. La început eram cam reticentă la tot ce însemna
plata cu cardul. Dar din moment ce nu mi se percep comisioane la cardul pe care
îl folosesc, am zis „de ce nu?!” și am început să practic cu plăcere acest
„sport”.

Cumpăr aproape
orice din mediul online și pot spune că am făcut o mulțime de alegeri
înțelepte. Sunt cu ochii pe oferte și vânez tot ce apare nou, chiar de la mine
de acasă sau în pauza pe care o am la birou. Am început cu electrocasnice și
gadgeturi oferite cadou celor dragi, apoi am ajuns la haine, accesorii,
pantofi, decorațiuni interioare și chiar alimente pe care nu aveam timp să le
aleg de la marile sau micile magazine. Îmi place să mă uit cu atenție atunci
când aleg un produs și să-i citesc toate instrucțiunile pentru ca apoi să nu
regret. Mi s-a întâmplat să nu fac cele mai înțelepte alegeri, dar am returnat
fără probleme produsul înapoi și am ales ce mi s-a potrivit mai bine. De multe
ori, în off line nu îndrăznim să facem asta de teama vânzătoarelor sau din
comoditate. În mediul online, nu este nimeni care să te bată la cap, iar ăsta
este un mare avantaj.
Mi-am creat o rețea
de site-uri de încredere pe care le folosesc pentru că au o mulțime de avantaje
și ofere.
Cred cu tărie că
shopping-ul online este viitorul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu